Cu cat a crescut tariful pentru RCA?

RCA este mai scump in 2018. Iata cu cat au crescut tarifele de referinta pentru acest an.

Costurile politelor RCA pentru anul in curs, atat pentru persoanele fizice cat si pentru cele juridice vor creste in perioada urmatoarele, ca urmare a tarifelor publicate de ASF – tarife de referinta.

Se vor crea niste prapastii intre tinerii si batranii asigurati, astfel, persoanele de peste 60 de ani, vor plati mai putin, pe cand persoanele tinere vor avea costuri mai mari pentru polita RCA.

Tariful de referinta pentru persoanele fizice va fi de 756 de lei, adica cu 9% mai mare decat in 2017, cand a avut valoarea de 692 de lei.

Se va tine foarte mult cont de varsta. S-a ajuns in aceasta idee ca pentr diferite categorii de varsta sa existe diferente aproape duble pentru tarifele la politele RCA. Pentru o persoana de pana in 30 de ani, tariful de referinta al politei RCA va fi de 921 de lei (pentru un autoturism cu cea mai redusa capacitate cilindrica), iar pentru o persoana de peste 60 de ani, tarfiul de referinta scade pana la 545 de lei. In fapt, pragul este la 30 de ani, pentru ca, imediat dupa aceasta varsta se practica un tarif de referinta de 600 de lei ori mai mic.

Aceste diferente se mentin si pentru celelalte tipuri de autorisme, de capacitate mai mare. Evident, tarifele de referinta ale politelor RCA in 2018 cresc pe masura ce creste capacitatea cilindrica a autoturismului.

Cresterea tarifelor la politele RCA 2018 va fi mai mare in cazul persoanelor juridice. Aceasta va fi cu 11% mai mare fata de preturile practicate in 2017. Se trece de la valoarea de referinta de 1.574 de lei, la 1.752 de lei.

Evident, acestea sunt tarife de referinta si nu preturile finale la care se incheie asigurarea RCA.

Tarifele de referinta sunt calculate de o societate independenta, care tine cont de mai multi factori: de categoriile de autovehicule, de tipul asiguratului, de tipul de utilizare, de varsta celui asigurat, de caracteristicile tehnice ale vehiculelor, etc.

Asadar, pentru 2018 vom avea preturi mai mari la politele de asigurare RCA, cel putin ca nivel de referinta. Sa vedem ce ne rezerva si asiguratorii in aceasta privinta (vezi aici lista asiguratorilor autorizati RCA).

Tariful de referinta este in fapt doar un reper, la care se vor raporta cei ce au in portofoliu politele RCA obligatorii. Va conta mult si factorul de risc asociat fiecarui client in parte, deci, aveti grija la condus, ca in functie de ‘cumintenia’ la volan, dati mai multi ori mai putini bani din buzunar pentru politele RCA.

In 2018 vom avea un bonus mai mare pentru soferii cu risc mic, cei care nu au inregistrat daune.

Pe langa tarifele de referinta ale politelor RCA, din anul 2018 vom avea si un alt instrument de piata, un sistem Bonus-Malus care rasplateste comportamentul soferului in trafic. Acest sistem, va functiona cu un bonus maxim – B8, cei care primesc o reducere de 50% din tariful de prima, fata de doar 32% cat era in trecut.

La finele lui 2017, 48% din persoanele fizice erau incadrate in categoria Bonus-Malus B8, iar in privinta celor juridice, doar 26% erau incadrate la B8.

faragrija.ro

Info GDRP | Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Politica cookies